Ver todos los libros de Alexandru Stan

Alexandru Stan - Libros y biografía

Antreprenor în IT, peste 10 proiecte care au contat și au generat profituri, m-a ajutat Dumnezeu să pot realiza împreună cu alți oameni mai multe proiecte care au ajuns la milioane sau zeci de milioane de oameni din toată lumea, am vizitat peste 25 de state, am avut câteva sute de angajați în total, am făcut primul milion în jurul vârstei de 30 de ani, merg de 3 ani la terapie, am donat bani, am plantat copaci, am iubit, am suferit, iubesc o soție minunată și familia care mi-a dat viață, iubesc oamenii în general, cu riscul de a fi din nou rănit, nu îmi place bârfa, sunt vegetarian, fac sport, am un podcast prin care ajut alți antreprenori total gratuit, desigur, dacă vor și ei, conduc o mașină normală, am trecut de etapa în care voiam să demonstrez altora cine sunt eu, pe vremea aia habar nu aveam cine sunt, am colecție de bani vechi și mai am o pasiune mare pentru numismatică, am făcut parte din mai multe cluburi exclusiviste, am pilotat un avion, am fost pierdut, m-am regăsit, când mă mai pierd, îmi dau seama că sunt cu mine mereu, îmi place să ridic oameni, chiar dacă am fost pus la pământ de alți oameni de multe ori, am fost înjunghiat din glumă, am o cicatrice pe piept, mă tund de 7 ani în fiecare săptămână, investesc în proiecte de tehnologie pe care le înțeleg și în antreprenori care sunt oameni buni la bază, cu valori frumoase, îmi place să călătoresc, să îmi privesc soția în ochi, să rezolv probleme complexe, să mustăcesc javroletele (câinele javroletan) pe care îl am cu soția mea, pun suflet în aproape tot ceea ce fac, sunt pasionat de viață, de ceea ce putem să facem cu corpul nostru, de limite, de istorie, de cultură, sunt pasionat de psihologie (bine, această pasiune a apărut fiindcă am avut nevoie), îmi place sportul, să stau în saună, să stau în jacuzzi, să meditez. Nu îmi place să merg cu nasul pe sus, orgoliului meu i-am pus numele Grivei, m-a supărat suficient și am decis să fac mișto de el, aparent sunt scriitor, aceasta este prima carte publicată de mine, am scris câteva, dar nu am avut curajul să le public și nici tăria de caracter să duc lucrurile până la capăt, susținerea soției mele mi-a dat puterea de a visa și de a executa ceea ce visez. Te iubesc, soția mea! Cartea este și un cadou pentru tine. Dacă m-am oprit de mult din a dori să demonstrez oamenilor chestii, pe tine mi-am propus să te cuceresc atâtea zile cât vom trăi, până ce mergem în rai. Cu siguranță ne vom mai întâlni și ne vom iubi din nou. Te iubesc!

Más leídos del autor

Ego - Scapa De Orgoliu Daca Vrei Succes Si Sa Fi Fericit
Aceasta carte este despre orgoliu, pentru cei care vor sa renunte la acea parte a ego-ului distructiva si pentru cei care cred ca este ceva pozitiv sa te dai mare sau sa te crezi mai presus decat ceilalti oameni, pentru a intelege ca nu au dreptate si ca pierd mult din cauza acestui... Más información

Todos los ebooks del autor

Pantalla :

Ordenar por :