M-am nascut in municipiul judetului Gorj in a saptea luna a anului 2000. Mi-am petrecut intreaga copilarie si adolescenta inconjurata de natura si de oameni frumosi, care au adus o contributie semnificativa la nasterea celor mai mari pasiuni ale mele, printre care, desigur si literatura. Am inceput sa scriu poezii inca de mica, transformand mai tarziu inclinatia spre scris si in proza. A fost dintotdeauna felul meu preferat de a-mi impartasi gandurile, sentimentele si amintirile.
Tocmai aceasta pasiune mi-a indrumat pasii spre un profil uman, studiind filologie la Colegiul National ,,Ecaterina Teodoroiu" din Targu-Jiu, ca mai apoi sa devin studenta la Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, pe specializarea Jurnalism. In prezent, sunt studenta in anul II si intentionez ca pe viitor sa imbin meseria de jurnalist cu cea de scriitor, aceasta carte reprezentad debutul meu.
Daca ar fi ca cititorii mei sa ma cunosca pentru un singur lucru, mi-ar placea ca acestia sa ma asocieze cu iubirea pentru viata. Cred cu tarie in iubire si ca tot ceea ce ne inconjoara este facut cu sau din iubire, asa ca datoria noastra ca oameni este sa oferim la randul nostru iubire in fiecare clipa a existentei noastre.
Pantalla :
Puede que no esté disponible para la venta en tu país, sino sólo para la venta desde una cuenta en Francia.
Si la redirección no se produce automáticamente, haz clic en este enlace.