CINE SUNT?
ȘI DE CE SCRIU POVEȘTI POLIȚISTE?

Pentru că am crescut printre mii de cărți, pentru că îl iubesc pe Nichita și pentru că atunci când am început să scriu (eram în liceu), nu m-am gândit nicio clipă că aș putea aborda un alt gen în afară de cel polițist sau crime și mistere.

Mai mult, sunt o fire curioasă, am o minte logică și îmi plac răsturnările de situație, dar și momentele emoționante care dau adâncime poveștilor.

Am fost întrebată de multe ori cum îmi vin ideile. De fiecare dată am răspuns că poate fi suficientă o frază pe care o aud sau un articol pe care îl citesc, ca să prind ideea din zbor. Restul se înlănțuie natural, dintr-o frază într-alta, dintr-o scenă într-alta. Atât de natural, încât cititorii mei nici nu știu când au ajuns la final și cum am reușit să îi conduc printre indicii, piste false și interogatorii până în punctul în care dezvălui cine este criminalul.

Cei care mă cunosc, știu că sunt veselă, pozitivă și amuzantă. Dar dacă mă vedeți citind despre criminali în serie, pistoale sau cine-știe-ce procedură criminalistică, să știți că mă documentez pentru următorul roman.

Când nu scriu povești polițiste, gândesc strategii de marketing, realizez planuri de comunicare sau redactez.

Iar dacă nu sunt la laptop, sunt pe motor, la volan pe serpentine, cu copiii în parc sau pierdută printr-un orășel, cu o cafea în față.