Îmi place să scriu, asta-i tot. M-am apucat de scris destul de târziu, doar ca un hobby și dintr-o reticență pe care mi-ar fi greu s-o motivez în două cuvinte, n-am bătut niciodată la ușa vreunei edituri de carte tipărită, cu vreuna din cele 11 cărți polițiste pe care le-am scris, din 2008 și până acum. Puține lucruri îți pun în mișcare toate cotloanele minții, precum o scriitură polițistă și poate că-n timp, devii dependent de logica intrigii, ca de un drog. Dar plăcerea de-a scrie nu merge întotdeauna mână-n mână cu Talentul, iar noi trebuie să avem decența de-a nu le confunda. Bucuria scrisului e un Dar copleșitor în sine, care zic eu că ar trebui de multe ori, să ne ajungă. Nu trebuie să distrugem copaci, pentru ambiția de-a ne vedea absolut toți, numele înscris pe o copertă. Și totuși, așa cum era de așteptat, "sertarul" începe să-mi devină neîncăpător, iar asta mi-a sugerat o soluție de compromis – lansarea manuscriselor în Deep Space Smashwords. Nu știu ce se va întâmpla de-acum cu ele. Posibil să se piardă în singurătate. Sau să descopere și să fie adoptate, de un nou Univers… Habent sua fata libelli.
Prietenii mi-au sugerat să spun ceva mai mult despre mine însămi. Dar pentru cine ar fi interesant? Lumea cărților mele dezvăluie cum gândesc, deci cine sunt cu adevărat, mai profund decât aș putea-o face eu vreodată. Se spune că suntem de foarte multe ori singuri, în mijlocul unei mulțimi de oameni. Doar când scrii, e invers - ești înconjurat de-o mulțime, atunci când toată lumea te crede singur. Personajele mele mă cunosc cel mai bine. Ceea ce nu spun ele nici nu contează. Și la urma-urmei, trebuie îngăduit unei doamne, care pe deasupra mai scrie și policier, să se-nvăluie într-un dram de mister...
- Vrei să spui că Marcian Bura ar putea fi autorul acestui… ? – izbucni comisarul-șef Dinu Varlam și se blocă, fiindcă orice calificativ părea un clișeu răsuflat pentru priveliștea macabră, din fața lui.
Întrebarea era retorică, nimeni nu se simți obligat să-i răspundă. Abia acum pricepu ce sugestiv se exprimase Vlad Zira, la telefon - "un masacru de film horror". Nu era nicio exagerare. Avea în față ceva ce cu puțin timp în urmă, trebuie să fi fost onorabila mutră a unui om. Frumos, urât, banal sau cum o fi arătat individul la origine, tot ce rămăsese din capul lui putea fi caracterizat drept un "rest cefalic", subluxat din vertebrele gâtului la impactul cu gloanțele și lăsat să atârne, într-un manșon de tendoane, piele și șuvițe de păr, năclăit de sânge. Craniul arăta ca un bol hârbuit, așezat în echilibru instabil pe crengile unui tufiș pitic, intrus el însuși printre rădăcinile contorsionate ale bătrânului frasin. Bolul macabru oferea un soi de gelatină din secreții și umori, în care pluteau fărâme de țesut cerebral macerat în parte, zdrențe de mușchi și tendoane albicioase, cioburi din oase, cartilagii și dinți. Imposibil să faci o legătură între persoana distinsă cu numele de Marcian Bura și acest tablou demențial, ce părea inspirația împinsă la extrem a unui Caravaggio autohton.
- Marcian Bura a făcut asta? – repetă siderat și, aparent, la fel de neluat în seamă.
Vlad Zira nu mai era prin zonă. Așa cum îl știa, fusese ușurat să scape de priveliștea de aici, chit că nici la vila Bura nu-l aștepta vreun moment agreabil. Nu e ușor să comunici familiei asemenea vești, să-ți ții firea în haosul general doar ca să pândești reacțiile fiecăruia, știind că oricare din ei poate fi implicat într-un fel sau altul și să tragi niște concluzii cât mai obiective, la sfârșit.
Imaginea era greu de suportat chiar și pentru indivizi hârșiți ca ei. Varlam își desprinse ochii de pe bizarele rămășițe umane și căută instinctiv în jur o față de om normal, indiferent a cui, de care să se agațe un moment. Nu văzu decât fețe posomorâte, palid-cenușii în lumina dimineții și aproape imobile. Cu toții se mișcau pe pilot automat, ferindu-se să se privească unul pe altul ca să nu-și vadă propria expresie, fiecare pe chipul celuilalt. Executau cu o silă prost mascată ce aveau de făcut, erau însă eficienți și bine rodați și încercau să schimbe cât mai puține cuvinte, de parcă astfel și-ar fi conservat energia. Era singurul mod în care după ani de zile, învățaseră să facă față monstruozității umane răsfirate între cauză și efect, ca în fața acestui trup fără viață.
Varlam își aprinse cu gesturi automate o țigară și trase în piept primul fum din afacerea asta afurisită, care nu prevestea nimic bun, dacă nu oferea o soluție rapidă. Cu alte cuvinte, dacă se va dovedi altceva decât părea la prima vedere. Într-un caz de crimă urmată de sinuciderea vinovatului, de obicei mobilul faptelor se învârtește în jurul crimei. Sinuciderea devine în această conjunctură un act explicabil, o consecință a remușcării, a spaimei de repercusiuni, a nevoii de penitență și așa mai departe. Marcian Bura era însă un personaj aparte și ceva nebulos, greu de structurat chiar și ca simplă intuiție, îi spunea că mai degrabă în sinuciderea lui decât în crimă, ar trebui să caute cheia tragediei. Spre deosebire de motivul crimei pe care-l ignorau total, cel al sinuciderii părea măcar sugerat. Adevărat și că orice supoziție se lovea involuntar, de personalitatea specială a presupusului criminal sinucigaș. O prezumție de care erai obligat să ții cont, deși risca să-ți manipuleze ancheta.
- Poți să aproximezi ora fiecărui deces și intervalul dintre ele? - se adresă medicului lor legist, care executa tot felul de manevre asupra trupului incapabil să se opună.
Aplecată ușor asupra cadavrului, Lucia Udrea încordă ușor umerii și spinarea, fără să se întoarcă. Semn că auzise, dar va continua să se întrețină pe moment doar cu reportofonul agățat de gâtul ei, ...
Título : Ciudata Moarte a Unui Om Cumsecade
EAN : 9781005058944
Editorial : Adriana Subin
El libro electrónico Ciudata Moarte a Unui Om Cumsecade está en formato ePub
¿Quieres leer en un eReader de otra marca? Sigue nuestra guía.
Puede que no esté disponible para la venta en tu país, sino sólo para la venta desde una cuenta en Francia.
Si la redirección no se produce automáticamente, haz clic en este enlace.
Conectarme
Mi cuenta