"Regăsirea lui Desirée" este o carte captivantă, romantică, ce poartă o mare încărcătură emoțională, despre familie și trăirile psihosociale ale unui copil înfiat, în Parisul zilelor noastre, ce visează realizarea sa în lumea derutantă a modei..
"Am fost, sunt încă, între trei lumi, şi nu aparţin niciuneia. Lumea inocentă a copilăriei, în siguranţa căminului şi cu dragostea mamei, eu şi sora mea. Îmi este dor, cumplit de dor de această lume pe care am pierdut-o fără să o cunosc prea bine. Doar am trecut prin ea, prea repede. M-am regăsit, apoi, într-o altă lume, alţi părinţi, altă familie, pe care-i iubesc nebuneşte. O lume care m-a născut, m-a făcut om biologi şi, apoi, o lume care m-a crescut, m-a educat, m-a făcut om împlinit. Acestei lumi îi datorez totul. Acum, am intrat în altă lume, pentru care m-au pregătit celelalte două. Este lumea maturităţii în care trebuie să arăt cine sunt, cum sunt, capacitatea, forţa şi puterile mele, în funcţie de care îmi cuceresc poziţia socială şi lupt pentru a o păstra, dar şi pentru a o depăşi. Este timpul, este momentul să mă regăsesc pe mine însămi, la adevărata mea valoare şi putere. Este timpul să încep să arăt cine sunt, să-mi pun în valoare forţa de învingătoare. Da, este momentul regăsirii mele, păstrându-mi rădăcinile din cele două lumi, fiindcă ele îmi dau forţa. Iar căderea de pe Aris nu a fost întâmplătoare, a fost momentul trezirii în lumea reală".
Va reuşi în viaţă acest copil? Îşi va realiza visul de a-şi găsi sora geamănă? Se va regăsi ea însăşi pentru a învinge toate obstacolele, inclusiv în iubire?
Título : Regăsirea lui Desirée
EAN : 9786060338888
Editorial : MultiMedia
El libro electrónico Regăsirea lui Desirée está en formato ePub
¿Quieres leer en un eReader de otra marca? Sigue nuestra guía.
Puede que no esté disponible para la venta en tu país, sino sólo para la venta desde una cuenta en Francia.
Si la redirección no se produce automáticamente, haz clic en este enlace.
Conectarme
Mi cuenta