La 17 iunie 1969 apare pe lume, prin milă Divină, în familia lui Ion Băloi şi Elena, zisă Lineta, fiul cel mic, Alexandru Băloi, zis Lisandru. Scriitorul este al patrulea copil din familie după fraţii săi: Trifu, Ionică şi Cleopatra (Măria). Chiar ei sunt protagonişti ai diverselor întâmplări descrise în această carte.
Pentru localizare şi o paralelă cu alte personalităţi cunoscute locului, în aceeaşi zi, în aceeaşi lună dar cu 37 de ani mai devreme (17.06.1932) apărea pe lume în comuna Iancu Jianu, dar în satul - Dobriceni, cunoscutul pictor scriitor şi regizor - Sabin Bălaşa.
Scriitorul alege să-şi publice lucrările sub pseudonimul literar "Lisandru".
Câteva detalii de viaţă
Urmează cursurile şcolii generale în localitatea natală, liceul în oraşul de lângă râul Olt - Slatina. Efectuează stagiul militar, urmează cursurile şcolii militare de ofiţeri şi ale Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti, promoţia 101, şi din 2017 se dedică scrisului.
Lucrarea de faţă este "Lancea care sparge gheaţa indeciziei". Cartea amintirilor şi trăirilor din copilăria sa o intitulează sugestiv după o povestire: "ÎNGHEŢATA şi alte povestiri din anii 80".
Editura Letras va publica în continuare şi celelalte două lucrări ale sale aflate în acest moment în şlefuire: "Povestiri şi trăiri hazlii" şi "Picături de rouă".
"Inghetata si alte povestiri din anii 80" este lucrarea care sparge gheata indeciziei. Lisandru, Alexandru Baloi, isi intituleaza cartea amintirilor si trairilor din copilaria sa dupa una din povestirile din volum: "Inghetata".
Título : Inghetata si alte povestiri din anii 80
EAN : 9786069668009
Editorial : GAB1966
El libro electrónico Inghetata si alte povestiri din anii 80 está en formato ePub
¿Quieres leer en un eReader de otra marca? Sigue nuestra guía.
Puede que no esté disponible para la venta en tu país, sino sólo para la venta desde una cuenta en Francia.
Si la redirección no se produce automáticamente, haz clic en este enlace.
Conectarme
Mi cuenta