Cristina Gherghel, o scriitoare născută în vremuri comuniste în Gherăești, Neamț, este o călătoare a lumii, a minții și a sufletului uman. După ce a trăit în Italia între anii 2000 și 2010, și în Anglia între 2014 și 2022 (cu intermitență), la 41 de ani, Cristina și-a îndeplinit visul pe care l-a avut încă de la vârsta de 8 ani și a început să scrie și să publice cărți în ambele limbe: română și engleză.
Între anii 2016 și 2019, a ales să publice sub numele prescurtat Cristina G., revenind la numele complet de familie, Cristina Gherghel, în 2022.
Experiențele vieții și profesiile variate pe care le-a avut de-a lungul anilor i-au oferit o perspectivă profundă a sensibilității și respectului față de ceilalți. În 2023, Cristina s-a retras în Bulgaria, unde scrie în solitudine, departe de frenezia civilizației.
Cărțile ei de auto-ajutor și dezvoltare personală sunt un testament al înțelegerii ei temeinice a complexității legăturilor umane. Abordează subiecte sensibile, cum ar fi discriminarea, abuzurile și manipularea, dar în același timp proclamă puterea motivației și a gândirii pozitive. Romanele și cărțile ei de memorii sunt nu doar psihologice, ci și motivante pentru cititorii ei.
Cristina Gherghel este o voce eclectică răsunătoare și inspirațională în literatura contemporană.
Dacă ești în căutarea unei călătorii literare captivante și dorești să descoperi universul fascinant al cărților și proiectelor hibride ale Cristinei, ești invitat să explorezi aceste linkuri:
https://www.youtube.com/@cristina-gherghel https://www.blogger.com/profile/09734612303574078932 https://www.goodreads.com/author/show/23326982.Cristina_Gherghel
dashboard
Serie
Puterea Subconștientului
|
Afirmatii pozitive pentru barbati si cine se identifica. Am publicat o carte separata cu afirmatii pozitive pentru femei, plus un volum care contine ambele carti (cu afirmatii pentru femei si barbati).
Sunt putine diferente intre afirmatiile pentru barbati si cele pentru femei. Chestiune de semantica.
Daca ai citit o versiune, e ca si cum le-ai fi citit pe amandoua.
Ce sunt afirmatiile pozitive?
Pot fi afirmatiile pozitive puternice si foarte puternice?
Te pot motiva sa te ridici din pat cand simti ca nu ai pentru ce?
Iti pot inculca iubirea si stima fata de tine si de altii?
Afirmatiile pozitive te ajuta sa-ti vindeci sufletul si corpul.
Reprogrameaza-ti mintea sa gandeasca pozitiv despre tine si despre lume.
Puterea este la dispozitia ta.
Tu singur poti sa-ti fauresti soarta.
Ai dreptul sa iei ce-ti apartine de drept, de la nastere: autostima, incredere in sine, bunastare, pace s.a.m.d.
E greu sa te vindeci de o boala, sa rupi o relatie nefericita, sa te indepartezi de o familie disfunctionala, sa fugi de un om care te oropseste, sa devii un om de succes, un om demn de respect si admiratie.
E greu, foarte greu sa fii arteficele destinului tau, dar nu imposibil.
Tu inca nu-ti cunosti puterea mintii tale si a subconstientului tau.
In aceasta carte, gasesti mii de afirmatii pozitive puternice cu vibratii inalte, care te vor ajuta sa-ti schimbi destinul.
Repetarea (si ascultarea sau citirea ) lor zilnica, iti va schimba perceptiile negative pe care le ai despre tine si te va face sa crezi ca totul e posibil.
Dar, mai ales, afirmatiile pozitive spuse din inima, iti vor da puterea sa iesi din situatii dificile si complicate.
Puterea e in mintea ta! Pune inima in ea.
În aceste pagini motivaționale, gasesti mii de afirmatii originale foarte puternice, cum ar fi:
Afirmatii pozitive eu sunt Afirmatii pozitive puternice pentru increderea in sine Afirmatii pozitive pentru succes si reusite Afirmatii pozitive puternice pentru auto-vindecare Afirmatii pozitive pentru stima si iubirea de sine Afirmatii pozitive pentru parinti Afirmatii pozitive pentru iubire Afirmatii pozitive pentru motivatie Afirmatii pozitive combinate eu sunt + tu esti Afirmatii pozitive cu vibratii inalte pentru auto vindecare Afirmatii pentru stabilitate financiara prosperitate Afirmatii pozitive pentru un loc de munca stabil Afirmatii pozitive pentru pace in familie Afirmatii pozitive pentru sportivi Si multe, multe alteleDorinta arzatoare + determinare + afirmatii pozitive + vizualizare = metamorfoza completa.
Depasindu-ti limitele iti schimbi destinul!
Eu cred ca poti!
Citeste si noile mele carti motivationale de auto-ajutor si pentru dezvoltare personala:
Motivatie, Indrumari si Afirmatii Pozitive pentru Artisti & Creatori Afirmatii Pozitive – Gandire Noua – Puterea Subconstientului Ce Esti Azi, ai Decis Ieri Publica Gratuit si Vinde-ti Singur CarteaTu ai un potential ilimitat!
Sa auzim numai de bine!
Título : Afirmatii Pozitive pentru Barbati
EAN : 9798215631027
Editorial : Cristina Gherghel
El libro electrónico Afirmatii Pozitive pentru Barbati está en formato ePub
¿Quieres leer en un eReader de otra marca? Sigue nuestra guía.
Puede que no esté disponible para la venta en tu país, sino sólo para la venta desde una cuenta en Francia.
Si la redirección no se produce automáticamente, haz clic en este enlace.
Conectarme
Mi cuenta